Home » Știință » Un rezervor uriaș de aur din nucleul Pământului se scurge spre suprafață

Un rezervor uriaș de aur din nucleul Pământului se scurge spre suprafață

Foto: Shutterstock
Publicat: 27.05.2025

Nucleul Pământului conține un vast rezervor de aur, iar acesta se scurge treptat prin manta spre scoarță, arată o nouă cercetare.

Nucleul Pământului conține un vast rezervor de aur ce se deplasează spre suprafață. Un studiu recent, bazat pe analiza izotopilor din roci vulcanice provenite din adâncurile litosferei, a dezvăluit că metalele prețioase, care includ aur, care se regăsesc azi în scoarța terestră, au început călătoria lor lungă spre suprafață scurgându-se din miezul planetei, purtate de magma aflată în mișcare.

„Atunci când am primit primele rezultate, ne-am dat seama că la propriu am dat de aur! Datele noastre confirmă că material provenit din nucleul Pământului, incluzând aur și alte metale prețioase, se scurge în manta”, spune geochimistul Nils Messling, de la Universitatea din Göttingen (Germania).

Nucleul Pământului conține un vast rezervor de aur care se scurge spre suprafață

Deși accesăm aurul aflat în scoarță, acesta reprezintă doar o infimă parte din cantitatea totală existentă pe Pământ. Asemeni unui dragon mitic, planeta noastră păstrează cea mai mare parte a aurului ascunsă în adâncuri: cercetările sugerează că peste 99% din aurul Terrei se află în miezul metalic și ar fi suficient cât să acopere toate uscaturile cu un strat de 50 de centimetri de aur.

Această distribuție are sens: în timpul formării planetei, elementele mai grele au migrat către interiorul său moale, acumulându-se în nucleul diferențiat, într-un proces cunoscut drept catastrofa fierului. Ulterior, impactul cu meteoriți a adus noi cantități de aur și alte metale grele în scoarță, scrie Science Alert.

Deși există dovezi clare că heliul primordial și izotopi grei de fier se scurg din nucleu, nu era clar până acum ce procentaj din metalele grele de la suprafață provine din nucleu și cât din spațiu.

Totuși, există o metodă de investigare: izotopii de ruteniu, un metal greu și prețios. Izotopii sunt variante ale aceluiași element chimic care au un număr diferit de neutroni.

O poveste spusă de ruteniu

Ruteniul din nucleul Pământului are o compoziție izotopică ușor diferită de cel de la suprafață. Diferența era însă atât de subtilă încât, până recent, nu putea fi detectată. Însă echipa lui Messling a dezvoltat tehnici noi de analiză care au permis identificarea acestei diferențe.

Cercetătorii au aplicat aceste metode pe mostre de ruteniu extrase din roci vulcanice din insulele Hawaii, iar rezultatele au fost spectaculoase: s-a detectat o cantitate semnificativ mai mare de ruteniu-100, un izotop care provine din nucleul Pământului. Această descoperire sugerează că toate elementele siderofile, adică cele care au migrat spre miez în perioada când Pământul era complet topit, se scurg încet din nucleu. Asta înseamnă nu doar ruteniu, ci și paladiu, rodiu, platină și, bineînțeles, aur.

Aurul nu ajunge însă la suprafață într-un ritm rapid și nici nu putem săpa adânc, la 2.900 de kilometri, până la granița nucleului, pentru a-l obține. Mai degrabă, această descoperire ne oferă informații noi despre planeta noastră și, posibil, despre alte planete stâncoase.

„Descoperirile noastre arată că nucleul Pământului nu este atât de izolat cum se credea. Putem acum dovedi că volume uriașe de material din manta, supraîncălzit, câteva sute de cvadrilioane de tone de rocă, își au originea la granița dintre nucleu și manta și urcă spre suprafață, formând insule vulcanice precum Hawaii”, afirmă geochimistul Matthias Willbold, tot de la Universitatea din Göttingen.

Cercetarea a fost publicată în revista Nature.

Vă recomandăm să citiți și:

„Arhitectul” Sistemului Solar a fost cândva de două ori mai mare și a avut un câmp magnetic mult mai puternic

Ce sunt dungile ciudate observate pe Marte încă din anii 1970?

Test de cultură generală. De ce planetele sunt rotunde?

O misiune NASA a surprins o fotografie stranie cu Luna și Soarele

Ștefan Trepăduș
Ștefan Trepăduș
Ștefan Trepăduș este blogger începând cu anul 2009, având experiență și în domeniile publicitate și jurnalism. Este pasionat de marketing și de tehnologie, dar cel mai mult îi place să știe lucruri, motiv pentru care a fost atras de Descopera.ro. citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
„REGINA ATLETISMULUI” din anii ’80, DOINA MELINTE, mărturii dureroase, EXCLUSIV „Altceva cu Adrian Artene”
„REGINA ATLETISMULUI” din anii ’80, DOINA MELINTE, mărturii dureroase, EXCLUSIV „Altceva cu Adrian Artene”
Suntem tot mai aproape să decodăm limbajul animalelor. Ce se întâmplă când le vom înțelege?
Suntem tot mai aproape să decodăm limbajul animalelor. Ce se întâmplă când le vom înțelege?
Dinți vechi de 8.000 de ani dovedesc că porcii au fost domesticiți din mistreți în sudul Chinei
Dinți vechi de 8.000 de ani dovedesc că porcii au fost domesticiți din mistreți în sudul Chinei
Cercetătorii chinezi au reușit un progres major cu ajutorul unui mineral rar
Cercetătorii chinezi au reușit un progres major cu ajutorul unui mineral rar
Confirmat științific: animalele adorabile chiar fac Internetul un loc mai bun
Confirmat științific: animalele adorabile chiar fac Internetul un loc mai bun
Trăsăturile de personalitate ale influencerilor. De ce aleg tinerii această carieră?
Trăsăturile de personalitate ale influencerilor. De ce aleg tinerii această carieră?
Test de cultură generală. Care este diferența dintre stat, națiune și țară?
Test de cultură generală. Care este diferența dintre stat, națiune și țară?
Pentru prima dată în istorie, oamenii au fotografiat polii Soarelui
Pentru prima dată în istorie, oamenii au fotografiat polii Soarelui
Tot mai mulți pacienți cu cancer refuză tratamente salvatoare în favoarea „leacurilor naturiste” de pe Internet
Tot mai mulți pacienți cu cancer refuză tratamente salvatoare în favoarea „leacurilor naturiste” de pe Internet
Marea dezinformare de pe TikTok: peste jumătate dintre sfaturile de sănătate mintală sunt eronate
Marea dezinformare de pe TikTok: peste jumătate dintre sfaturile de sănătate mintală sunt eronate
Țara în care supraviețuirea în fața cancerului s-a dublat din anii ’70 și până acum
Țara în care supraviețuirea în fața cancerului s-a dublat din anii ’70 și până acum
Neofit, mitropolitul care a devenit şef al guvernului şi i-a turnat apoi pe clericii revoluţionari paşoptişti
Neofit, mitropolitul care a devenit şef al guvernului şi i-a turnat apoi pe clericii revoluţionari paşoptişti
Aliat al lui Alexei Navalnîi, condamnat la 18 ani de închisoare
Aliat al lui Alexei Navalnîi, condamnat la 18 ani de închisoare
Rusia vrea să înlocuiască WhatsApp și Telegram cu propria aplicație de mesagerie
Rusia vrea să înlocuiască WhatsApp și Telegram cu propria aplicație de mesagerie
Posibile legături între Telegram și serviciile de securitate rusești
Posibile legături între Telegram și serviciile de securitate rusești
Mai 2025 a fost a doua cea mai caldă lună mai din istoria măsurătorilor
Mai 2025 a fost a doua cea mai caldă lună mai din istoria măsurătorilor
De ce oamenii au început să folosească focul? O nouă teorie sugerează că nu pentru a găti mâncarea
De ce oamenii au început să folosească focul? O nouă teorie sugerează că nu pentru a găti mâncarea
Gaura neagră din galaxia M87 are o viteză de rotație colosală, dezvăluie noi observații
Gaura neagră din galaxia M87 are o viteză de rotație colosală, dezvăluie noi observații