Povestea evoluției umane este mult mai complicată și dezordonată decât cred majoritatea oamenilor, presărată cu personaje care sfidează tot ceea ce știm despre dezvoltarea strămoșilor noștri. Printre aceste „ciudățenii” preistorice se numără un craniu vechi de 300.000 de ani ce i-a aparținut unui individ care a trăit în China; acesta nu se încadrează în nicio specie umană cunoscută.
Cunoscut sub numele de Maba 1, acest craniu vechi de 300.000 de ani a fost descoperit în 1958 de către niște fermieri care adunau guano de liliac (folosit ca îngrășământ) dintr-o peșteră din provincia Guangdong. Rămășițele, o parte de craniu și câteva oase faciale, sunt greu de identificat, tocmai din cauza caracterului lor fragmentar. Primele analize au sugerat că ar putea fi o rudă a neanderthalienilor, motiv pentru care Maba 1 a fost poreclit „neanderthalianul chinez”.
Pentru a înțelege mai bine acest mister evolutiv, autorii unui nou studiu au realizat prima analiză detaliată a structurilor interne ale craniului: sinusuri, cavitatea cerebrală și vasele diploice (care se află în stratul poros al osului cranian). Cu ajutorul tomografiilor CT, cercetătorii au descoperit un amestec de trăsături întâlnite la mai mulți hominizi arhaici, o combinație care face imposibilă clasificarea lui Maba 1 într-o specie cunoscută.
De exemplu, cercetătorii notează că „forma generală a craniului este mai apropiată de Homo erectus decât de speciile mai târzii, precum Homo neanderthalensis și Homo sapiens”, însă lobul frontal este prea scurt pentru a fi considerat un veritabil H. erectus.
„Maba 1 a fost considerat un ‘neanderthalian chinez’ datorită asemănării faciale. Totuși, acest studiu nu a identificat trăsături interne specifice de H. neanderthalensis”, explică autorii. Un alt studiu filogenetic sugerase anterior că Maba 1 ar putea fi descendent al denisovenilor, dar tomografiile au arătat că volumul creierului era mult mai mic decât cel întâlnit la denisoveni.
„Luând în considerare toate aceste comparații, Maba 1 nu poate fi clasificat în niciun grup hominin cunoscut”, conchid autorii.
Deși poate părea bizar, astfel de descoperiri nu sunt rare pentru perioada respectivă. Antropologii o numesc adesea „marea confuzie a mijlocului”, referindu-se la Pleistocenul Mijlociu, o epocă plină de excepții și tranziții în care granițele dintre speciile umane erau mult mai neclare decât ne imaginăm azi, notează IFL Science.
Exemple similare de hominizi „neclasificabili” au fost descoperite în Africa și Eurasia, de la creaturi „semi-sapiens” în Maroc și Tanzania, la un „aproape Homo heidelbergensis” din Zambia, toate contemporane cu Maba 1. Surprinzător este faptul că Maba 1 seamănă mai mult cu aceste trei specimene africane decât cu neanderthalienii, deși a trăit la mare distanță de ele.
Toate aceste indicii întăresc ideea că evoluția umană în Pleistocenul Mijlociu a fost haotică, fluidă și plină de suprapuneri între diverse populații preistorice. Astfel, concluzia autorilor este că cea mai potrivită etichetă pentru Maba 1 ar fi pur și simplu: „non-erectus”.
Studiul a fost publicat în revista American Journal of Biological Anthropology.
O fosilă veche de 2,6 milioane de ani din Japonia a dezvăluit o specie „extrem de rară”
Descoperire arheologică inedită pe un deal vulcanic din Ungaria
Doi turiști au descoperit o comoară cu sute de monede de aur în timp ce se plimbau într-o pădure