Home » Istorie » O furtună solară, de 500 de ori mai puternică decât oricare alta din epoca modernă, a lovit Pământul acum 14.300 de ani

O furtună solară, de 500 de ori mai puternică decât oricare alta din epoca modernă, a lovit Pământul acum 14.300 de ani

Publicat: 26.05.2025

Oamenii de știință au descoperit dovezi ale unei furtuni solare extraordinar de puternice care a lovit Pământul în urmă cu 14.300 de ani, la sfârșitul ultimei ere glaciare.

Acest eveniment a fost mult mai intens decât orice furtună solară documentată în epoca modernă.

Anterior, experții detectaseră o creștere misterioasă a nivelului de radiocarbon datată în anul 12.350 î.Hr. Însă intensitatea acesteia nu a putut fi determinată până acum, din lipsa unui model adecvat pentru analiza condițiilor climatice antice.

Acum, o echipă internațională condusă de cercetătoarea postdoctorală Kseniia Golubenko și profesorul Ilya Usoskin de la Universitatea din Oulu, Finlanda, a reușit să dezlege misterul.

Pentru a înțelege intensitatea vârfului antic de radiocarbon, ei au creat un nou model chimic-climatic, numit SOCOL:14C-Ex, conceput special pentru a descifra furtunile de particule solare din timpul ultimei ere glaciare.

Modelul a arătat că vârful de radiocarbon din 12.350 î.Hr. corespunde celei mai puternice furtuni de particule solare înregistrate vreodată.

Un eveniment extrem de intens

„Evenimentul din 12.350 î.Hr. este singurul eveniment solar extrem cunoscut care a avut loc în afara epocii Holocene – perioada ultimelor \~12.000 de ani de climat cald și stabil”, a explicat Golubenko. „Noul nostru model depășește limita analizei doar în Holocen și ne permite să interpretăm datele de radiocarbon chiar și în condiții climatice glaciare.”

Furtuna solară din 12.350 î.Hr. s-a dovedit a fi cu 18% mai puternică decât evenimentul din anul 775 d.Hr., considerat anterior cel mai intens conform datelor din inelele arborilor.

„Comparativ cu cel mai mare eveniment din era sateliților moderni — adică furtuna de particule din 2005 — evenimentul din 12.350 î.Hr. a fost de peste 500 de ori mai intens, conform estimărilor,” a adăugat Golubenko.

Soarele emite uneori rafale de particule accelerate, numite evenimente de particule solare, care de obicei sunt slabe. Însă evenimentele extreme (ESPE) sunt mult mai puternice — doar opt fiind identificate în ultimii 12.000 de ani.

Pe lângă evenimentul din 12.350 î.Hr., alte furtuni importante de particule solare au avut loc în jurul anilor 994 d.Hr., 663 î.Hr., 5259 î.Hr. și 7176 î.Hr.

O importanță crucială pentru atenuarea riscurilor pentru lumea noastră

Cercetătorii subliniază că este important să deosebim aceste evenimente de alte fenomene solare. De exemplu, evenimentul Carrington din 1859, cunoscut pentru că a afectat sistemele de telegraf, a fost un alt tip de activitate solară și nu a implicat o furtună de particule solare.

Furtunile de particule solare determină o creștere dramatică a izotopilor cosmogeni, precum radiocarbonul (¹⁴C), în atmosferă. Aceste creșteri sunt apoi conservate în inelele copacilor, acționând ca „amprente cosmice” precise. Aceste creșteri sunt cunoscute sub numele de evenimente Miyake, după cercetătorul japonez care le-a identificat pentru prima dată.

Studiul are, de asemenea, o importanță crucială pentru înțelegerea și, posibil, atenuarea riscurilor pentru lumea noastră modernă, dependentă de tehnologie.

„Înțelegerea amplorii acestui fenomen este esențială pentru evaluarea riscurilor pe care viitoarele furtuni solare le pot reprezenta pentru infrastructura modernă, cum ar fi sateliții, rețelele electrice și sistemele de comunicații,” a spus Golubenko.

Studiul a fost publicat în revista Earth and Planetary Science Letters.

Vă recomandăm să mai citiți și:

O furtună solară „cataclismică” a lovit Pământul în urmă cu aproape 3.000 de ani

Erupție excepțional de rară pe suprafața Soarelui! O furtună solară se îndreaptă spre Pământ

O furtună solară uriașă ar putea schimba lumea într-un mod dramatic

FOTO. O furtună solară extrem de puternică a dus la un fenomen uimitor pe Marte: ”A aprins planeta precum un bec”

Mihaela Horchidan
Mihaela Horchidan
Mihaela și-a finalizat studiile la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București, având experiență în presa online și radio. Curiozitatea, dorința de a afla cât mai multe și pasiunea pentru istorie, ştiinţă şi natură au condus-o către Descopera.ro citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase